Se pare că liderii Alianței pentru Integrare Europeană au început să-și dea seama contra cui trebuie să-și concentreze acținunile în actuala capanie electorală. După ce Vlad Filat a convocat alaltăieri o ședință de urgență cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei astăzi și Valentina Buliga a atras atenția într-o conferință de presă la provocările ce vin din partea unor concurenți electorali.

Dacă până nu demult mai existau unele rezerve în privința atacurilor asupra Alianței acum se pare că totul e clar – este vorba de Partidului Comunist. Cam mult le-a trebuit liderilor Alianței să-și dea seama de această stare de fapt. În intervalul de doi ani de când se află la putere reprezențanții partidelor democratice s-au tot certat oferind spațiu și timp pentru ca comuniștii să se reorganizeze pentru un atac concentrat și bine gândit.

Războiul politic se duce acum pe toate fronturile – în spațiu virtual, prin intermediul presei scrise, în Parlament, în toate centrele raionale, orașele și satele Republicii Moldova. Cel mai acut se simte, în ultimul timp, influența comuniștilor în mediul academic, educațional și cultural. Atacul în această direcție se concretizează prin acțiuni concertate atât din interiorul țării cât mai ales din exteriorul acesteia. Aproape săptămânal publicațiile electronice cât și cele scrise rusești dezbat subietele politice din Republica Moldova și relațiile acesteia cu România și cu celelate țări occidentale. În proporție covârșitoare în aceste comentarii politice se observă o tentă negativistă a discursului – se neagă istoria poporului care trăiește în acest spațiu, se neagă adevărata cultură a poporului și se pune la îndoială legitimitatea existenței românilor-moldoveni în țara în care de sute de ani s-a vorbit același grai – limba română.

Față în față cu aceste atacuri o parte din intelectualii noștri sunt angrenați în diverse intrigi politice iar cealaltă parte nici nu au interesul să apere adevărul istoric și cultura noastră originală. Astfel ajungem ca niște analfabeți ca Igor Dodon să poată nestigerit să iasă la o conferință de presă și să vorbească despre un așa „genocid cultural” care se petrece în Chișinău. Aceasta se întâmplă doar din cauza inactivismului clasei noastre politice și a intelectualității sprijinite de prima.

Face numai de creat un front comun bazat pe contra argumente serioase la orice astfel de acțiuni destructive organizate de comuniști că aceștia n-o să mai aibă curaj să mintă atât populația inclusiv și în timpul campaniilor electorale. Lipsa de activism civic care se face simțită mai ales la intelectualii moldoveni face ca influența Rusiei în Republica Moldova să se mărească proporțional cu dezinteresul liderilor noștri față de cultură, educație și credință.

Advertisements

Astăzi în Legislativul Republicii Moldova ar fi trebuit să fie audiați, cu ușile închise, raportorii din partea principalelor instituții de forță, cu privire la ancheta referitor la cele întâmplate pe 7 aprilie 2011 în centrul Chișinăului. I-am ascultat cu atenție pe toți invitații la tribună: pe Roibu de la MAI, pe Valentin Dediu de la SIS, pe Zubco de la PG, pe Timofti de la CSM și pe Oleg Efrim de la Justiție și ce folos din toată vorbăria aceasta pentru cetățenii? Care este relevanța tuturor acestor discuții sterile ce nu aduc până la sfârșit la nici un rezultat? De ce dezbaterile privitor la evenimentele de acum doi ani sau transformat în simple dispute sofistice în care deputații și raportorii își aruncă replici cu scopul de a discredita celelalte formațiuni politice parlamentare?

Nu am văzut la această ședință nici un tehnocrat din domeniile sus menționate mai sus care să nu aibă tangență în vreun fel cu politicul. Toți raportorii sunt într-un fel sau altul legați prin numirea lor cu una sau altă formațiune politică. Putem vrobi de un paradox în toată afacerea asta: pe de o parte fiecare partid vrea să poată controla cele mai influente instituții din stat iar pe de altă parte fiecare dorește să arate lumii că este interesat în elucidarea evenimentelor de pe 7 aprilie. Se induce ideea că în tot ce s-a întâmplat nu este nici un vinovat iar victime din contra sunt o mulțime și din cadrul civililor și din cel al polițiștilor. Mai mult, aceiași oameni spun că victimele sunt eroi. Păi dacă sunt eroi sunt și cei de vină pentru cele întâmplate.

Concluzia pentru așa audieri întortocheate este doar una – în sala parlamentului se află acei vinovați pentru dezordinile în masă din primăvara anului 2009. De ce să-i acuzăm pe bieții oameni din stradă dacă blocajul este anume în Parlament. De acolo pornesc toate neînțelegerile și acolo acestea persistă până în prezent.

Dacă audierea ar fi avut loc în regim închis lucrurile ar fi stat altfel. În mod sigur ar fi fost enunțate alte informații care ar fi putut aduce atingere unor personaje celebre ale vieții politice moldovenești. La acest lucru s-a referit, desigur indirect, domnul Marian Lupu, speakerul Legislativului și Valentin Dediu de la SIS. De aceea și presa a remarcat că pe parcursul audierilor s-au pus o mulțime de întrebări și nu a fost dat nici un răspuns. În afară de aceasta a fost clar că raportorii s-au eschivat de la răspunsurile directe referindu-se doar la documentele ce au fost deja prezentate deputaților. Mai multe detalii substanțiale nu s-au adus.

Când se va afla adevărul despre 7 aprilie? Doar atunci când ultimul vinovat care deține în Republica Moldova vreo funcție administrativă va părăsi scena politică și administrativă, atunci posibil că vom începe să înțelegem puțin câte puțin ce a fost.

Strategia forţelor care au pus în practică formarea şi promovarea pe scena publică a partidului actualului prim-ministru moldovean, după cum vedem, este complexă, şi cu un plan de acţiuni foarte înaintat în timp. După ce s-au folosit de revota tinerilor din aprilie 2009 spre a ajunge în funcţii înalte, liderii lumii criminale, care au susţinut această formaţiune, au primit acces direct la cârma unor instituţii ale statului. Însă, nu atât arta politică i-a preocupat pe aceştia cât mai ales intrigile şi formarea propriei imagini spre a minţi şi a induce în eroare opinia publică.

Şi dacă o strategie serioasă, aşa cum este în cazul promovării PLDM-ului, a fost aplicată cu ajutorul unui palier larg de acţiuni, ulterior a fost nevoie de a regiza situaţii care, aparent, nu au nici o legătură cu această formaţiune. Este vorba de ieşirea la rampă a exconsilierului lui Vladimir Voronin, mai apoi trecut încă prin vreo trei partride, domnul Sergiu Mocanu. Mesajul acestuia daca e să facem un rezumat a tuturor conferințelor la care a participat este destul de clar: toți sunt vinovați în afară de comuniști și membrii partidului lui Vladimir Filat.

Ceea ce pare un pic surprinzător este că în pofida faptului că la alegeri oamenii nu i-au acordat nici măcar un minim onorabil de voturi acesta mai are îndrăzneala să vină la tribuna agențiilor de presă și să afirme sus și tare, la fel fără nici un fel de argumente credibile, că dreptatea e de partea lui, exact în toiul unor disensiuni din cadrul AIE. Deja se simte destul de bine cine este păpușarul acestui pion (măscărici) al politicii moldvenești.

Poate că și Vladimir Filat nu este decât o piesă de schimb a marii politici din regiune ghidate de forțe străine cugetului și simțământului național. Aceasta se explică și prin adoptarea unor legi care în consecință au provocat un val de nemulțumiri în societate deși era destul de clar că promovarea acestora vor avea un efect negativ pentru imaginea Guvernului Republicii Moldova la general.

După mai multe încercări de inducere în eroare a opiniei publice s-a hotărât plasarea pe rol a unui alt personaj destul de obscur al politicii moldovenști – Valeriu Pasat, fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate. Implicat într-un conflict deschis cu expreședintele Republicii Moldova acesta scapă de închisoare la intervenția protectorilor săi de la Moscova. Mai apoi, sub influența acestora din urmă Pasat revine în țară în prag de alegeri parlamentare și, folosindu-se de autoritatea Bisericii Ortodoxe și naivitatea ierarhilor își promovează platforma electorală, la început voalat de responsabilitatea civică și religiasă iar după aceasta fără nici un fel de ocolișuri. Din moment ce intervenția Bisericii în Politic a întârziat să fie justificată Pasat, academicianul care nu știe pe de rost nici o rugăciune, s-a văzut nevoit să renunțe la sprijinul Bisericii Ortodoxe pentru proiectul său politic.

Recent acest individ cu porniri destul de stranii a făcut public anunțul că partidul său de buzunar pe care l-a cumpărat anul trecut de la un alt personaj la fel de mioritc (Ion Mereuţă) și-a schimbat titulatura din Partidul Umanist în Partidul Popular Democrat. Pe lângă faptul că această formațiune, după Pasat, are o doctină care permite să îmbine ideile liberalismului cu cele socialiste (sic!) acesta a mai declarat că denumirea îl va ajuta să-și lărgească aria dialogului cu cetățenii. Întortocheate sunt căile domnul Pasat în privința ideologiei și denumirii acestei formațiuni – după ce s-a declarat promotor al introducerii obligatorii a religiei în școli acesta nici nu introduce în titulatura formațiunii cuvântul “Creștin”. Și așa paralelismul nominal întredenumirea Partidului Popular Creștin Democrat și Partidul Popular Democrat este mai mult ca evident.

De ce să preia moștenirea și imaginea de trădători a formațiunii care acum este în plin proces de agonie?! Un singur răspuns pare să dea lumină celor ce se întâmplă în acestă zonă sumbră a politicii moldovenești: și Pasat, și Filat, și Mocanu și mulți alti așa-ziși politicieni sunt în legături foarte strănse, posibil chiar șantajați, de serviciile de securitate ale Moscovei. Pasat cu partidul său, precum și alte zeci de partide și mișcări politice înregistrate în perioada anilor 2000-2005 sunt doar instrumente în mâinile unor forțe srăine neamului nostrui și nu au nimic în comun cu băștinașii acestei țări. De aici și prăpastia dintre omamenii simpli și mediul administrativ moldovenesc – interesele acestor politicieni și cerințele moldovenilor par a fi două lucruri absolut diferite, se vede asta după rezultate.

Erorile primului ministru moldovean pot avea repercusiuni grave atât în plan intern cât şi în cel internaţional. În mare parte aceste greşeli sunt cauzate de exces de zel în promovarea imaginii şi de deciziile pripite luate fără o consultare prealabilă cu factorii de decizie abilitaţi de a da un răspuns obiectiv problemelor provocate în anumite circumstanţe social-economice.

Cât nu ar fi de straniu dar trăim într-un stat de drept unde puterea judecătorească, puterea legislativă, executivul şi presa ar trebui să să fie protejate de orice fel de influenţe de tip monopolistic din partea diverselor grupuri de interese. Realitatea, însă, este alta. Şeful executivului moldovenesc în tendiţa lui de a face ordine în toate domeniile vieţii publice s-a rătăcit în percepţiile asupra administraţiei publice.

În primul rând, domnul Vladimir Vilat a supraestimat rolul factorului economic în procesul de consolidare a unei formaţiuni politice aşa cum este PLDM-ul. În „Politica” lui Aristotel, autorul, acest mare filosof al antichităţii, a expus clar principiile după care un sistem politic are şanse de a persista în timp – este nevoie în aceeaşi măsură şi de oligarhi şi de aristocraţi, iar aceştia la rândul său să menţină echilibrul asupra întregului demos. Aceasta este Democratia lui Aristotel. Banii nu rezolvă totul în politică şi cu atât mai mult în termen mai îndelungat. Aşa cum a apărut, acest partid fantomă a domnului Filat, aşa şi va dispărea, nu înainte de a puncta masiv la capitolul gafe care vor rămâne însă pe umerii viitoarei clase de politicieni.

O a doua eroare capitală pe care a comis-o primul nostru ministru este legată de relaţia cu publicul sau relaţia cu cetăţeanul de rând al acestei ţări. Liderul formaţiunii pe ale cărei stemă este reprezentat stejarul – un adevărat simbol al meleagurilor noastre, al continuităţii istorice – este de fapt despărţit complet de băştinaşii acestei ţări. Pentru domnul Vladimir Filat, după câte înţelegem, numai imaginea contează – imaginea pozitivă din publicaţiile elctronice şi cele de pe hârtie, imaginea de pe ecranlele televizorului, etc. În acest scop, domnul Filat recurge doar la trucuri PR fără a contribui şi cu acţiuni concrete în acest sens – problemele din teritoriu rămân aşa cum au fost şi mai înainte.

Trucurile ieftine la care recurge actualul şef al executivului se rezumă captarea atenţiei prin nişte acţiuni de popularizare a propriei persoane. Un exemplu de acest fel este participarea la diferite evenimente publice – sărbători religioase, şedinţe comune – alături de ierarhii Bisericii Ortodoxe. Ceea ce se vede de la depărtare simt şi cetăţenii simpli – nici unul din acoliţii partidului lui Vladimir Filat nu este persoană religioasă. Ba mai mult, unii dintre membrii PLDM-ului sunt mebrii unor culte religioase care nu prea au tangenţă cu tradiţia poporului băştinaş. Lovitura de graţie asupra acestei campanii mediatice electorale din pragul ultimelor alegeri pentru legislativul moldovenesc au fost materializate prin recentele afirmaţii referitor la legea antidiscriminare. În loc să fie mai aproape de populaţie el s-a depărtat simţitor de aceasta adoptând poziţia aşa ziselor minorităţi sexuale.

Vladimir Filat a mai călcat pe greblă atunci când a promovat prin toată mass-media vizita unui copil orfan la biroul său din Casa Guvernului. Mulţi oameni, văzând aceste imagini s-au întrebat de ce primul ministru nu-i vede pe toţi ceilalti copilaşi orfani şi de ce nu i-ar vizita el să vadă în ce condiţii trăiesc?! Răspunsul la această întrebare din start nu este posibil. Atât prin activităţile sale cât şi prin inactivitivismul de care dă dovadă Vlad Filat, în acest domeniu, nu contribuie cu nimic la o normalizare a situaţiei nu numai a copiilor orfani ci şi în general sub aspectul educaţional al tineretului. Tinzând spre un control maxim asupra statului el scapă din vizor lucrurile cele mai importante – patriotismul, credinţa, familia.

În acest sens ultima eroare pe care o comite este însuşi caracterul guvernării pe care o promovează – autocraţia, altfel spus, dictatura tacită. Nimeni se mai îndoieşte că deciziile din ministerele PLDM şi facţiunea acesteia în Parlamentul Republicii Moldova sunt luate doar de Vladimir Filat.

Concentrarea excesivă a puterii în mâinile unei singure persoane neîndoielnic duce la conflict. Conflictul se mai poate traduce prin tergiversarea rezolvării situaţiei dezastruoase din economie, cultură, învăţămînd etc. Republica Moldova în acest moment cel mai puţin are nevoie de situaţii conflictuale, ea are nevoie de stabilitate, progres şi dezvoltare. Soluţia este una – demisia, spre binele ţării, a domnului Vladimir Filat din funcţia de prim ministru pe care o deţine.

Iată o întrebare firească, din moment ce vizita vicepreşedintelui Joe Biden nu a făcut decât să confirme zâzania persistentă la nivelul celor trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană/A.I.E şi, din păcate, conduita – îmi pare rău, dar asta este situaţia – absolut infantilă, a lui Voronin, dornic să ştie tot Chişinăul că şi-a luat orgoliul în braţe, neparticipând nici el, nici alt emisar al lui, la întâlnirea decidentului numărul 2, în Statele Unite, cu reprezentanţii partidelor parlamentare.

Din moment ce vizita înaltului demnitar american era considerată, la Casa Albă, un semnal clar că Washington-ul sprijină programul de reforme al A.I.E şi aspiraţiile occidentale ale actualei guvernări, fiecare moment de referinţă al programului lui Joe Biden ar fi trebuit să ţină cont de această simbolistică.

Primul moment fiind la aeroportul din Chişinău.

Aici trebuie demontată o iluzie, abil speculată, de comunişti. Sigur că, anul trecut, atunci când a trecut Oceanul, premierul actual al Republicii Moldova a adresat invitaţii oficialilor americani, care au rămas în atenţia acestora, pentru momente alese în funcţie de oportunităţile viitorului.

Numai că turneul actual, prin Europa, al lui Joe Biden, a avut un obiectiv precis. Dialogul la cel mai înalt nivel, la Moscova, pentru a obţine sprijinul tandemului Dmitri Medvedev-Vladimir Putin, în detensionarea situaţiei din Libia. Şi asta i-a reuşit, din moment ce Rusia a stopat exportul de armament către statul libian. Urmând ca, în perioada următoare, să vedem şi alte opţiuni americane sprijinite, explicit sau tacit, de Federaţia Rusă.

Finlanda – care, in integrum, nu a fost niciodată „provincie a URSS”, cum cred unii paraleli cu istoria Europei, de la Chişinău -, precum şi Republica Moldova, au fost trecute în turneu şi pentru a nu alarma opinia publică internaţională, în privinţa unei posibile intervenţii militare a Statelor Unite, despre care să fie detaliat informată doar conducerea Federaţiei Ruse.

Revenind la momentul primirii lui Joe Biden, pe aeroport, normal ar fi fost să fie acolo cei trei lideri ai A.I.E., Marian Lupu, Vlad Filat şi Mihai Ghimpu, ca semn al unităţii lor de acţiune, aşa cum se aşteaptă America să îi vadă în viitor.

Numai că, primul care a dat mâna cu vicepreşedintele american, contrar procedurilor internaţionale de protocol, a fost…ambasadorul S.U.A., mister Chaudhry. O fi el simpatic premierului Vlad Filat, dar locul său era în rândul oficialilor aliniaţi în stânga scării avionului.

Cu tot respectul pentru ex-preşedintele Mihai Ghimpu, care s-a pripit – ne scapă intenţionat motivele – şi a declarat că Joe Biden nu a venit pentru el, Marian Lupu şi Vlad Filat, aş reformula afirmaţia sa: a venit „şi pentru ei”. Asta ca să nu scriu „în mod special pentru aceştia”, deoarece dau semnale clare că Republica Moldova, ca vehicul geopolitic, are… trei viteze pentru mersul înainte şi una pentru sensul opus. Cea din urmă aparţinând lui Voronin.

Şi la discursul, în aer liber, al vicepreşedintelui S.U.A. era de dorit să asiste şi Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

Pentru că, dacă ar fi să stăm strâmb şi să judecăm drept, conform unei logici birocratice, deloc aberante: funcţia executivă a lui Joe Biden, în guvernul american, de adjunct al celui ce este şi liderul miniştrilor S.U.A., respectiv preşedintele S.U.A., ar fi impus ca doar un… vicepremier de la Chişinău să fi fost tot timpul cu vicepreşedintele Americii. Ceea ce, bineînţeles, nu era cazul.

Acum este de domeniul evidenţei că au venit la miting simpatizanţii şi activiştii PLDM. Asta nu este rău. Ci foarte bine. Dar de ce nu au fost prezenţi şi aceia ai celorlalte două partide componente ale A.I.E.?

Era Vlad Filat în campanie electorală, nu ştim noi, şi Joe Biden a venit să îi susţină candidatura?!…

Dincolo de mesajul cald, amical, al vicepreşedintelui superputerii lumii – care nu este deloc un reprezentant de mâna a doua, Joe Biden putând fi, în orice moment, omul care apasă pe butoanele ce trimit spre ţinte clare distrugătoarele rachete nucleare americane -, de „baia de mulţime”, de întâlnirile succesive, separate, organizate cu orgolioşii lideri ai A.I.E., de tămâierile ulterioare ale unor analişti partinici, nu politici, vizând pe actualii guvernanţi de la Chişinău, câteva chestiuni, evitate public, trebuie scrise negru – că aşa şi sunt problemele ţintite de înaltul oaspete – pe alb.

Republica Moldova este pentru America un pas al creării spaţiului integral necesar NATO, pentru a consolida securitatea statelor aliate.

La Departamentul de Stat există o percepţie, mai puţin cunoscută, a celor trei componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Aceasta ar fi compusă, conform unor experţi în spaţiul ex-sovietic, din:”naţionalişti moldoveni, vorbitori de limbă română” (liberalii lui Mihai Ghimpu), “pragmatişti orientaţi spre afaceri” (simpatizanţii lui Vlad Filat) şi “aripa reformatoare a vechii gărzi a vorbitorilor de limbă rusă” (adepţii lui Marian Lupu).

La Washington D.C. se consideră că – dincolo de inabilitatea de a depăşi blocajul parlamentar, pentru a alege un preşedinte -, liderii A.I.E. au reuşit totuşi să articuleze o viziune a ţării, privind viitorul, care evită, abil, o alegere clară între Moscova şi Bruxelles.

A.I.E. a prezentat perspectivele republicii, la U.E., prin punerea în aplicare a unora dintre reformele necesare alinierii la normele Uniunii Europene, inclusiv asumarea câtorva sacrificii dureroase, pentru a primi sprijinul Fondului Monetar Internaţional, pe timpul crizei economice.

Alianţa pentru Integrare Europeană a luat şi măsuri pragmatice de consolidare a încrederii, pentru a reduce tensiunile cu regiunea separatistă Transnistria, recunoscând că acest conflict prelungit este un obstacol, în continuare, la aspiraţiile europene ale Moldovei.

Provocările la care Republica Moldova va trebui să găsească soluţii, din punctul de vedere al Statelor Unite, nu sunt deloc puţine:

1. identitatea sa – complexă, multietnică;
2. aşezarea acesteia – la o încrucişare istorică a drumurilor utile atât conexiunilor economice, cât şi intenţiilor geopolitice;
3. confruntarea specifică cu problema plecării la muncă, în străinătate, a peste un milion de cetăţeni şi
4. tranzitarea teritoriului naţional de către imigranţi asiatici, doritori să muncească în Europa.

Ţelul sprijinului oferit de S.U.A., celui de-al doilea stat românesc, nu este deloc unul demagogic, ci corespunzător idealurilor promovate constant, de peste Ocean: depăşirea provocărilor enumerate ar putea consolida democraţia din landul dintre Prut şi Nistru, favorizând apariţia unei economii de piaţă prospere.

Aşa ceva nu se obţine cu repetarea unor lozinci, pe holurile parlamentului din Chişinău şi pe micile ecrane. Ci, din punctul de vedere al oficialilor americani, prin combaterea corupţiei endemice, îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor guvernamentale, combaterea fermă a traficului de „carne vie” şi a reţelelor locale de crimă organizată.

Este timpul ca toţi liderii A.I.E. să înţeleagă, măcar acum, după vizita lui Joe Biden, că primul partener al Republicii Moldova, de acum înainte, ar trebui să fie S.U.A., singurul stat în măsură să ajute, decisiv, guvernarea de la Chişinău, pentru depăşirea blocajului politic, a dificultăţilor economice şi a monologurilor cunoscute pe tema Transnistriei.

Statele Unite ale Americii, în conlucrare cu partenerii europeni, pot oferi stimulente specifice, dar numai cetăţenii Republicii Moldova, depăşind inteligent divizări generate de pasagere orgolii politice, pot fructifica şansa de a fi devenit, din 11 martie 2011, landul cel mai recent integrat, de facto, din punctul de vedere al Washingtonului, în comunitatea euroatlantică.

O partitură pe care cei trei dirijori ai A.I.E., trebuie să o interpreteze in integrum.
Fără dizarmonii penibile.

ionpetrescu.ro

Alegerile locale pentru funcţiile de conducrere în raioanele Moldovei şi pentru şefia primăriilor de fapt a început. Dovadă celor spuse mai sus a servit recenta amplasare pe panourile publicitare din Chişinău a unor mesaje care, deşi, au un conţinut explicit electoral li se acordă un înţeles ambiguu.

Paralele campaniei publicitare de pe stand-urile din capitală mai multe agenţii de presă „s-au sesizat” şi au început să redifuzeze aceste mesaje mai departe către cei care din varii motive nu circulă sau nu iau seama la aceste panouri. Era necesară o scânteie care să pună început campaiei electorale voalate şi iată că presa s-a prins în mrejele celor care nu din auzite ştiu ce înseamnă promovare. După câte aţi înţeles, avem de-afaceri cu nişte profesionişti care stau acum în umbra viitorului candidat la funcţia de primar al urbei moldave.

Evident, încă nu a sosit momentul acestor mesaje să-şi facă simţite efectul. Ziua lor va sosi, însă nu acum, şi nici nu în favoarea celor la care se gândesc acum diverşii analişti politici şi jurnalişti de duzină. De ce spun aceasta? Pentru că aceste lozinci în momentul de faţă, nu sunt decât simple instrumente de luptă care la moment vor fi folosite de cei care vor propune mai mult.

Folosirea instrumentelor de manipulare în campaniile electorale a devenit o artă şi chiar o ştiinţă de a minţi cu neruşinare alegătorul. Manipularea reuşeşte anume atunci când strategia este gândită din timp şi conform tuturor parametrilor în corespundere cu situaţia reală din regiune, dar cu scopuri ce justifică investiţia din partea celor care au interese aici.

Recentele mişcări pe arena politică din ultima vreme ne induc sentimentul că aşa zisul mariaj al PLDM-ului cu AMN-ul fostului primar de Chişinău şi apariţia panourilor cu mesaje „sociale” nu este deloc o coincidenţă nici ca moment nici ca stare de fapt. Însă, din primele momente toate reproşurile s-au îndreptat spre primarul actual al Chişinăului, exact de ceea ce aveau nevoie arhitectii viitoarelor situaţii conflictuale de pe parcursul campaniei electorale. Se ştia că Dorin Chirtoacă va pleca în Minsk după troleibuzele municipiului şi totul va părea exact ca şi regizat de PL. Din această situaţie actulalul edil al capitalei rămâne cu un dezavantaj vădit faţă de ceilalţi contracandidaţi, oricare nu ar fi aceştia.

Odată cu postarea panourilor prin Chişinău acestea deja, dacă ne uităm în perspectivă, şi-au pierdut actualitatea electorală, urmează al doilea act al procesului de manipulare de până la alegeri. La surprize din partea liberalilor deja nu ne prea putem aştepta, Filat a rămas şi el fără asul din mânecă odată cu fuziunea AMN-ului, să ne uimească ar putea doar PD-ul şi PCRM-ul.

Vorbind despre celelate formaţiuni politice, postarea mesajelor de acest gen prin oraş le-ar putea propulsa mai sus doar la viitoarele alegeri, ceea ce nu-i exclus. Cineva poate să mizeze prin intermediul acestei campanii pentru viitoarele alegeri prezidenţiale – un pas judicios dar care implică riscuri substanţiale. Jocul de imagine poate să înceapă de acum pentru a căpăta pondere şi a-şi asigura o victorie categorică.

Poziţia mea subiectivă faţă de aceste alegeri este una: în municipiu trebuie să rămână primar Dorin Chirtoacă. Este necesar doar de a schimba consilierii şi de a angaja lucrători cât mai competenţi care să ştie ce fac şi, doleanţa mea expresă, să nu fie corupţi aşa cum era pe vremea lui Urechean.